Cum să începi și să conduci o afacere
Autor: Mario Bruhlmann
Această carte este un ghid pentru orice întreprinzător, fie că se află la început de drum, fie că deține deja o afacere în plină ascensiune. Ceea ce mi-a plăcut foarte mult la această carte, a fost nu doar structura și conținutul acestuia, dar și corelația și îndemnul de a vedea lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Această carte urmărește permanent cadrul etic al celor 10 porunci.
Charisma
Cum să faci o impresie puternică și durabilă
Autor: Andrew Leigh
A fi charismatic, nu înseamnă să fii înalt și frumos, ci înseamnă să lași o impresie de lungă durată asupra oamenilor. Cei drept, oamenii frumoși au șanse mai mari să se facă remarcați și câștigă mult mai ușor simpatia celorlalți. Mulți dintre noi, cred că nu putem fi charismatici dacă nu ne-am născut cu acest dar. Autorul însă ne demonstrează contrariul și ne spune că charisma se învață, iar aceasta în timp, poate fi exersată și perfecționată. Ba mai mult, ne putem dezvolta abilitățile în așa fel încât, pe calea charismei să ne îmbunătățim toate aspectele vieții.
Ben Jones spune că "Oamenii sunt atrași de cei care sunt atrași de ei."
Sper că vei avea și tu curiozitatea de a citi această carte, și vei începe să experimentezi căteva dintre ideile prezentate. Spor!
Guerilla Marketing
Profituri mari cu investiții mici
Autor: Jay Conrad Levinson

Autorul spune că obiectivul marketingului de gherilă este faptul că poți măsura succesul în primul rând în bani și abia apoi în premii sau onoruri. El mai declară că fiecare schimbare îți poate aduce bani dacă afli despre ea și acționezi în sensul ei.
Am citit această carte cu foarte mult interes, parcă nu puteam să o las din mână. Am găsit aici informații noi, instrumente și strategii de marketing și comunicare aplicabile în toate domeniile de activitate, însoțite de multe exemple concrete.
Este foarte adevărat faptul că marketingul suferă atât de multe schimbări în ultima perioadă încât este destul de greu să ții pasul, dar ideea e că mulți concurenți nu reacționează suficient de rapid pentru a-și moderniza marketingul.
Așadar cu puțină atenție și dedicare, poți să fii chiar tu primul care acționezi, deoarece marketingul de gherilă înseamnă deopotrivă teorie și acțiune.
Am reținut de asemenea un lucru foarte important și anume acela că pentru a practica marketingul de gherilă NU este neapărat nevoie să investești bani, în schimb trebuie să investești :
1. timp
2. energie
3. imaginație
4. informație.
Dacă ești pasionat de marketing, te invit să citești această carte care te va învăța despre atitudinile obligatorii în mediul de afaceri actual și viitor.
Marketingul serviciilor
Arta de a vinde invizibilul
Autor: Harry Beckwith
Această carte ne arată că marketingul serviciilor înseamnă de fapt înţelegerea caracteristicilor distincte ale serviciilor şi a naturii unice a clienţilor sau potenţialilor clienţi, motivaţiile şi nevoile acestora. Tot aici vei găsi un ghid despre cum să gândeşti o multitudine de modalităţi/strategii prin care poţi asigura dezvoltarea afacerii tale.
Întregul nostru univers este bazat pe supracomunicare iar viteza cu care ne mişcăm ne împiedică să acordăm suficient timp detaliilor. Este din ce în ce mai dificil să te faci auzit,cu atât mai puţin înţeles într-o societate în care timpul înseamnă bani...
Psihologia vânzărilor
Cum să vinzi mai mult, mai uşor şi mai repede decât ţi-ai imaginat vreodată că ar fi posibil
Autor: Brian Tracy
Această carte îţi oferă o serie de idei, strategii şi tehnici pe care le poţi pune în aplicare imediat. Doar dacă aplici ceea ce înveţi respectiv citeşti poţi să ai rezultate notabile. Recunosc, sunt multe strategii şi tehnici despre care am mai citit şi în alte cărţi, pe unele dintre ele chiar le foloseam în activitatea de zi cu zi, dar am găsit instrumente noi, cu care mă voi putea descurca într-o varietate mai mare de situaţii. Înţelegerea psihologiei care stă în spatele fiecărei vânzări este esenţial pentru un om de vânzări.
Descoperă FORȚA din TINE
Autor : Anthony Robbins
Este o carte de dezvoltare personală în care îți sunt prezentate metode și instrumente de educare și autodeterminare pentru a putea atinge obiectivele propuse.
Care este regula după care jucăm ? Care sunt valorile după care ne ghidăm?
Acestea sunt câteva dintre întrebările la care ar fi bine să reflectăm cu toții.
Majoritatea provocărilor pe care le întâlnim cu toții în viață ne determină deseori să tratăm simptomele unei probleme, accentuându-i de fapt cauza.
Autorul spune că pentru ca să reușești să obții schimbări pe termen lung, trebuie să-ți condiționezi sistemul nervos pentru a reuși nu numai o dată, ci permanent. Una din componentele cheie pentru crearea unei schimbări este modificarea convingerilor.
Informațiile puse la dispoziție prin intermediul acestei cărți îți pot folosi cu siguranță pentru obținerea unui progres personal, cu condiția : să îți dorești cu adevărat, să acționezi în acest sens și să fii consecvenț.
Închei cu un citat a lui Orison Swet Marden: În fiecare om se ascund puteri latente; puteri de care ar fi uimit și pe care nici nu bănuiește că le are; forțe ce i-ar putea revoluționa existența dacă ar fi descoperite și folosite.
E-mailul codul bunelor maniere de Shirley Taylor Așa cum strângerea de mână și contactul vizual spun foarte multe despre tine atunci când faci cunoștință cu cineva, la fel și abordarea folosită în e-mail_uri lasă o anumită impresie. În relațiile personale, folosim eticheta, în e-mail, avem neticheta. Neticheta reprezintă un set de reguli pentru un comportament acceptabil în scrierea unui e-mail. Internetul a devenit cea mai modernă metodă de comunicare și informare și acest mediu este într-o continuă extindere și evoluție. De aceea, un mesaj bine scris, cu un aspect și un conținut foarte bine structurat, v-a reflecta celorlalți imaginea unui profesionist. Este posibil ca scrierea mesajelor să îți răpească o mare parte din timp însă dacă e-mail_ul este utilizat într-un mod eficient, poate fi într-adevăr un instrument cu adevărat puternic. Nu uita că e-mail_ul îți reflectă personalitatea și creează o anumită impresie despre tine, așadar trebuie să ai grijă ca această impresie să fie una bună! Chiar dacă crezi că ai deja experiență în comunicarea prin e-mail, această carte te v-a ajuta să îți imbunătățești felul în care scrii. De asemenea, vei găsi sugestii și informații utile care merită reținute și te v-a ajuta să eviți câteva greșeli întâlnite frecvent în comunicarea prin e-mail. Spor la citit!
Biblia vânzărilor - de Jeffrey Gitomer, o carte fundamentală în domeniul vânzărilor.
Consider că pentru a obține un beneficiu maxim în vânzări, ai nevoie de următoarele:
- să îți reîmprospătezi în permanență cunoștințele,
- să-ți stabilești obiective clare și să te concentrezi asupra realizării acestora,
- să te disciplinezi,
- să fii consecvent,
- să afli despre noile metode și tehnici de abordare a clienților, apoi să le și aplici,
- să îți îmbunătățești atitudinea,
- să îți construiești o reputație impecabilă...și lista ar mai putea continua.
Dacă îți dorești să devii un bun om de vânzări trebuie neapărat să parcurgi această carte deoarece, tratează toate etapele realizării unei vânzări și oferă exemple practice care cu siguranță îți vor fi de folos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu