In zilele noastre suntem nevoiți să trecem peste multe provocări neprevăzute și dificile din cauza creșterii instabilității la nivel global. De aceea trebuie să avem suficientă energie și dăruire pentru a putea încerca din nou și din nou, până să ne atingem obiectivele.
Perseverența este cea care ne ajută să mergem mai departe și să ne revenim în urma unor necazuri sau eșecuri. Cu toții am avut necazuri și eșecuri în viață și cred că acest lucru ne ajută să ne formăm oameni adevărați.
Constat că cele mai grele schimbări prin care am trecut, mi-au oferit de fapt cele mai bune ocazii de dezvoltare personală și profesională, m-au ajutat să-mi înving frica și mi-au întărit încrederea în mine. Totul începe de la “you can do anything you set your mind to”! Îmi place foarte mult acest slogan.
Eu personal, am reușit să rămân pozitivă și optimistă chiar și în situația în care am avut de a face cu situații demoralizante și pentru asta nu pot decât să mă felicit. Nu știu de unde această sursă inepuizabilă de energie, dar deocamdată pot să mă concentrez pe scopurile și intențiile mele și consider că am suficientă voință pentru a le realiza.
Am citit de curând că fiecare criză cu care ne confruntăm este de fapt o piatră de hotar care ne face mai puternici și mai rezistenți. Tind să cred acest lucru, deoarece în urma ivirii unor obstacole în cariera mea, am reușit să fac progrese semnificative și să mă dezvolt profesional cât nu am făcut-o în mulți ani, în condiții normale.
Acest progress l-am sesizat personal și am început să-mi schimb mentalitatea și să-mi resetez modul de gândire și să simt și să cred că pot face față tuturor schimbărilor care au loc. Este important să știm că în noi stă puterea de a ne reevalua și a ne schimba atitudinea și modul de abordare.
În multe situații obstacolele de care ne lovim sunt de fapt propriile noastre temeri care într-un final ne pot împiedica să realizăm lucrurile pe care ni le dorim.