Sunt sălăjancă născută în comuna Crasna, stabilită în municipiul Oradea încă din anul 1983.
De mic copil mi-am dorit să mă stabilesc la oraș, dar cu toate acestea mă întorc cu plăcere și dor pe meleagurile unde am copilărit.
Câteva calităţi
Printre calităţile mele aş menţiona faptul că sunt o persoană ambiţioasă, responsabilă, sociabilă, cinstită, loială, afectuoasă şi naturală. Nu îmi plac oamenii prefăcuţi... Sunt realistă, îmi place să planific evenimentele din viaţa mea, nu sunt o visătoare.
În general pornesc de la ideea că oamenii sunt buni şi merită să-i tratez cu respect şi diplomaţie. Am multe cunoştinţe dar nu am foarte mulţi prieteni, dar cei pe care îi am, îi respect şi îi ajut necondiţionat. Pornesc de la premiza "prietenul la nevoie se cunoaşte" deşi au mai fost situaţii în care m-au dezamăgit, dar întotdeauna las de la mine.
Îmi place foarte mult să citesc, de aceea tot timpul în jurul meu vei vedea cărţi din diferite domenii, iar când vreau să mă relaxez răsfoiesc cu plăcere o revistă de decoraţiuni interioare deoarece decoraţiunile reprezintă un hobby al meu. Periodic îmi rearanjez - redecorez căminul şi mă simt foarte mulţumită după aceste schimbări.
Recunosc că în ultima perioadă m-am cam lăsat de sport şi asta îmi reproşez aproape zilnic, dar nu ştiu cum se face că nu reuşesc să finalizez ceea ce îmi propun pentru o zi de lucru, iar week-endurile sunt atât de scurte şi aglomerate... Mai nou, sunt foarte mulţumită dacă reuşesc să fac câte o plimbare de 30 - 40 de minute/zi.
De asemenea îmi place enorm la cumpărături, în special haine, pantofi, poşete şi aş mai putea continua, dar în acelaşi timp gătesc din plăcere mai ales când sunt apreciată de cei dragi mie pentru bucatele mele. Am citit undeva ca mâncarea este doar un combustibil când o consumi singur, dar se transformă într-o declaraţie de dragoste, când îl oferi celui drag ţie...şi eu cred că este adevărat acest lucru.
Defecte
Defecte...normal că am şi defecte, dar te invit să mi le descoperi chiar tu, fiindcă este posibil ca un defect(adică ceea ce consider eu ca şi defect), în ochii tăi să fie considerată mai degrabă o calitate. Oricum lucrez la eliminarea celora pe care le-am identificat!
Cariera profesională
Mi-am început cariera în anul 1987 şi în toată această perioadă am lucrat în domeniul vânzărilor şi marketingului. La un moment dat am avut impresia că am găsit job_ul care mi se potriveşte cel mai bine dar după finalizarea studiilor masterale am simţit şi simt în continuare nevoia să aprofundez activităţile din domeniul marketingului. Mă preocupă tot ce înseamnă concepere și elaborare strategii de marketing și comunicare, studii de piaţă, promovare și organizarea cursuri de formare profesională de scurtă durată.
Voluntariat
Pe lângă activitatea profesională, mă implic activ în activităţi de voluntariat (cum ar fi strângerea de fonduri, haine şi jucării pentru copii, organizarea de evenimente de divertisment pentru aceștia, etc.)
Colaborări
Din februarie 2010 colaborez cu revista Quanti o publicaţie lunară gratuită, care promovează produsele şi serviciile firmelor din municipiul Oradea și jud. Bihor, prin publicarea unor articole din domeniul meu de interes. De fapt acesta a fost motivul pentru care am intrat în blogosferă, voiam să am arhivate şi să ofer celor interesaţi articolele publicate de mine.
În martie 2013, am fost invitată să fac parte din comitetul director al Asociației Culturale "In Memoriam Jakobovits Miklos" ceea ce m-a onorat foarte mult, având în vedere cariera profesională a distinsului pictor și grafician Orădean Jakobovits Miklos, care a trecut în neființă în data de 16 decembrie 2012. Mai multe detalii despre eminentul artist, găsești accesând http://www.jakobovits-miklos.ro
Deocamdată...atât.
Îţi mulţumesc pentru interesul manifestat faţă de această descriere şi te mai aştept pe blog.