Bun venit!

Mulţumesc anticipat tuturor vizitatorilor acestui blog pentru mesajele, sugestiile şi observaţiile înregistrate.

vineri, 5 aprilie 2013

Cine sau ce ne motivează?




La întrebarea cine sau ce te motivează, ai fi tentat să crezi și să spui că numai banii sunt cei care motivează! Da, într-adevăr banii sunt un puternic instrument si factor de motivare, dar nu singurul! Mai există câțiva factori aproape la fel de importanți ca și banii, care sunt în măsură să ne motiveze și anume: recunoașterea, posibilitatea de promovare, dezvoltarea profesională, respectul față de angajator, dezvoltarea personală, etc.

Ba mai mult, chiar și frica este un factor care motivează, dar asta în general așa cum s-a și demonstrat nu pare să funcționeze pe termen lung, îți consumă multă energie și nervi,
în timp va crea stres în primul rând pentru tine, și apoi celora cu care lucrezi.

Recunoașterea
Te întreb eu pe tine, care dintre noi nu are nevoie de recunoaștere? Cu toții avem nevoie să ni se recunoască deschis meritele, să fim lăudați și apreciați pentru calitățile noastre. Îți crește încrederea în sine, ori de căte ori ți se recunosc deschis realizările personale și câștigi totodată un imbold care parcă îți dă aripi. Mi s-a întâmplat și mie personal să fiu felicitată pentru realizările personale sau profesionale, iar acesta s-a adeverit a fi în timp, un stimulent deosebit de puternic.

Posibilitatea de promovare
Cu toții aspirăm la ceva mai bun, cu toții ne dorim să urcăm pe trepțile ierarhiei, și să găsim poziții în care să cîștigăm mai mult și să avem un statut social. Până la urmă este logic și corect cu atât mai mult cu cât există perspective concrete și tu te simți capabil să îndeplinești anumite funcții. Ca urmare, dacă ai un job unde există perspective de promovare/avansare vei fi mult mai motivat și vei face tot posibilul ca să „corespunzi” așteptărilor pentru a obține poziția la care aspiri.

Dezvoltarea profesională/personală
Despre trainingurile de dezvoltare profesională și cele de dezvoltare personală, pot să-ți spun că nu sunt numai trendy, dar sunt și deosebit de importante pentru evoluția în carieră, deoarece îți oferă încredere în sine, iar dacă aplici sfaturile trainerilor, ai șanse să obții rezulate imediate.

Respectul față de angajator
Din punctul meu de vedere, respectul de sine și respectul față de angajator, este o cerință obligatorie...cu condiția ca acesta să fie reciproc. Cunosc situații în care persoane bine pregătite profesional, lucrează la firme mici de foarte mulți ani, doar pentru simplul fapt că angajatorul le acordă atenție și importanță, ceea ce atrage după sine un respect deosebit față de angajator și ca urmare intervine loialitatea.

Tu ce alți factori de motivare cunoști și aplici?