Bun venit!

Mulţumesc anticipat tuturor vizitatorilor acestui blog pentru mesajele, sugestiile şi observaţiile înregistrate.

vineri, 31 mai 2013

Reușitele atrag după sine, alte reușite!

În activitatea de zi cu zi de obicei ne raportăm la reușite sau eșecuri. Este normal ca fiecare dintre noi să dorească îndeplinirea obiectivelor propuse și toate acestea dacă se poate, cu un final pozitiv. Din păcate sunt o mulțime de factori care ne influențează în acest demers, unele controlabile, altele nu. Dar eu cred că dacă îți dorești cu adevărat, ești capabil să realizezi orice ți-ai propus.

Tot ce ai nevoie este: o atitudine pozitivă, curaj și răbdare, pentru că mai apoi, reușitele te vor motiva, îți vor da o stare de bine și nu în ultimul rând, impulsul de a merge mai departe. Aceasta este explicația faptului de ce întotdeauna, reușitele atrag după sine, alte reușite!

Am crezut și cred în continuare, că orice proiect demarat din pasiune și cu maximă implicare, are șanse de reușită și asta fără să simți oboseală, deoarece atunci când faci ceva cu dăruire și încredere, pare totul mult mai ușor și are efectul bulgărelui de zăpadă.

Chiar dacă traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere economic, cu o abordare riguroasă, vei avea determinarea necesară de a face față tuturor provocărilor care pot apărea.
Succes!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu